ambra0 logo2

Istoric

Aici veţi găsi poveşti despre fiecare câine in parte.

ledi1    Ea este Ledi. Este născuta in anul 2000. Este de rasă Rottweiler. Ca temperament este dominantă. Este foarte căpoasă şi o asupreşte tot timpul pe sora ei Ambra.
   La varsta de 2 ani a facut Piometru.
   Piometrul e o infecţie periculoasă ce afectează uterul.    Căţeluşele sunt predispuse la această infecţie.E foarte periculoasă pentru că apare frecvent iar simptomele sunt vizibile pentru necunoscători abia după ce s-a format puroiul din tesutul uterin.

   Dacă infecţia nu este tratată, poate duce la decesul animalului. Unii medici compară piometrul la câini cu apendicita la oameni, ambele afecţiuni fiind localizate în partea abdominală.

Simptome:

  Animalul nu are poftă de mâncare, apare febră, depresie, are abdomenul umflat (dacă cervixul e închis), bea multă apă, apar secreţii de fluide, puroi (dacă cervixul e deschis), întâmpină dificultăţi de urinare, vomă, diaree. Din păcate, fluidele formate reprezintă un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor, cu atât mai periculos dacă e o infecţie cu cervixul deschis.
  În principiu femelele mai în vârstă sunt predispuse la piometru, mai ales dacă nu au avut vreo sarcină. De obicei, infecţia apare la 1-2 luni după estru. Dacă animalul nu a fost castrat, bea multă apă, nu are chef de joacă şi observi scurgeri suspecte din zona organelor genitale, e cazul să vizitezi de urgenţă medicul veterinar.

Tratamentul recomandat:

  Cea mai sigură, şi recomandată metodă, e ovariohisterectomia. În cadrul acestei operaţii se îndepărtează atât uterul cât şi ovarele.

  Desigur, pentru femelele care sunt folosite pentru montă există şi alte soluţii. Tratamentul cu prostaglandine e una dintre ele. Aceşti hormoni reduc nivelul de progesteron din sânge, contractă uterul pentru a se elimina puroiul şi bacteriile. Însă trebuie ştiut că nu întotdeauna îşi fac efect şi nu se recomandă femelelor în stare foarte gravă.
În cazurile unui piometru cu cervix închis, e foarte posibil ca bacteriile şi puroiul să se verse în cavitatea abdominală, conform datelor statistice au o rată de reuşită de 20-40%. Pot apărea efecte secundare deloc de neglijat.

ledi1    Ambra este sora lui Ledi. Este asuprita de aceasta de cand erau mici. Nu are curaj sa riposteze. Todeauna Ledi trebuie sa fie prima, cand iese pe uşă, când mănâncă , când latră la vreo pisică sau la imparţirea locului de dormit. Dacă nu stă retrasă, aceasta se urcă pe ea şi o muşcă de nas. Câteodată stă pe ea şi câteva minute bune. Are cicatrice pe nas incă de cand era mică. Culmea este că ea este mult mai masivă şi mai puternică. Este in schimb curajoasa cu alţi câini şi nu se sperie la zgomote puternice şi este mult mai sociabilă. Ca să nu păţească şi ea piometru, a fost castrată cam in acelaşi timp cu Ledi.